Educația feminină în Basarabia ca fenomen cultural (prima jumătate a secolului al XIX-lea). La aniversarea a 175 de ani de la deschiderea instituțiilor de învățământ feminin

Autori

  • Tatiana Cotîlevscaia Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi

Cuvinte cheie:

educația feminină, istoria Basarabiei

Rezumat

Reprezentanții progresiști ​​ai societății basarabene au recunoscut întotdeauna educația femeilor ca o valoare universală, considerând-o o cale de intrare în lumea culturii și științei. În anii 20-40 ai secolului al XIX-lea au început să fie deschise școli lancasteriene, în care au fost deschise clase pentru fete. O contribuție deosebită a avut-o Gheorghe Asachi - scriitorul, care a susținut că educația femeilor trebuie să fie prevăzută de lege și să se afle sub controlul statului. El a încercat să aplice un ordin al Regulamentului Organic și să ridice educația femeilor în Principatul Moldovei la nivelul Europei Occidentale.

Downloads

Download data is not yet available.

Biografie autor

  • Tatiana Cotîlevscaia, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi

    conferenţiar universitar, doctor

Descărcări

Publicat

14-12-2014

Număr

Secțiune

Articole

Categories

Cum cităm

Educația feminină în Basarabia ca fenomen cultural (prima jumătate a secolului al XIX-lea). La aniversarea a 175 de ani de la deschiderea instituțiilor de învățământ feminin. (2014). Confluenţe Bibliologice, 3-4 (37 - 38), 9. http://ojs.usarb.md/index.php/confbib/article/view/772