Episcopul Melchisedec Ștefănescu (1823-1892) – iubitor al cărții și culturii românești

Rezumat

 În articol autorul scrie despre Melchisedec Ştefănescu (1823-1892), personaj de frunte a epocii, participant la Unirea Românului, delegat în Divanul Ad-hoc din 1857. Melchisedec a avut o activitate fructuoasă, culminând cu alegerea sa în 1860 (chiar daca pe termen foarte scurt), ca ministru al Cultelor si Instructiunii in guvernul lui Kogalniceanu. În 1860 a devenit locotenent de episcop la Husi, episcop al noii înființate Episcopii a Dunării de Jos (1865) și episcop de Roman (1879), unde va păstori până la moartea sa (16 mai 1892). Un alt moment important al carierei sale a fost dobândirea demnității de membru activ al Academiei Române în 1870. A acordat atenție activităților bibliotecilor și a considerat „problema fondării bibliotecilor la fel de importantă ca și școlile”. Personalitatea multilaterală a lui Melchisedec Ştefănescu (cărturar, preot şi scriitor) a fost completată de cea de patriot. Rolul și implicarea sa, departe de a fi secundare, au făcut posibilă trecerea de la tradiție la modernitate și progres.